Portul popular
PDF Imprimare Email

Portul popular este un fel de manifestare directă a culturii unui popor, fiind în strânsă legătură cu viaţa maselor şi însoţindu-le destinul, păstrând şi explicând totodată amintirea diferitor evenimente marcante. Şi portul popular secuiesc este astfel. Oglindeşte în mod fidel istoria maghiarilor de-a lungul mai multor milenii, care a avut perioade importante în locuri atât de diferite din punct de vedere temporal şi spaţial. Şi istoria portului popular evoluează odată cu destinul, istoria maghiarilor.

În sens strict, prin port popular se înţelege acel port al cărui material este produs de însuşi poporul, iar hainele sunt realizate manual din aceste materiale. Portul popular variază în funcţie de regiuni, însă în cadrul unei regiuni date este strict uniform şi obligatoriu. În sens mai larg, se numeşte port popular şi portul al cărui material nu este produs de mâna poporului, şi nici hainele în sine nu sunt realizate de oamenii din popor, ci de mici meşteşugari, conform gustului poporului, în formă tradiţională.

Poporul secuiesc a purtat haine diferite în timpul iernii şi în timpul verii, în zilele de sărbătoare şi în zilele obişnuite. Portul popular variază şi în funcţie de vârstă în cazul ambelor genuri. Naşterea, învăţarea mersului, începerea şcolii, adolescenţa, căsătoria, bătrâneţea sunt câte o staţie în istoria porturilor unei persoane. Există diferenţe sociale în îmbrăcăminte şi în cadrul locuitorilor aceluiaşi sat. Clasele mai sărace - deoarece nu au posibilitatea reînnoirii garderobei, sau sunt nevoite să poarte haine demodate, de care cei mai bogaţi s-au plictisit - păstrează pentru mai mult timp portul vechi, decât sătenii mai bogaţi. Portul popular tradiţional s-a păstrat cel mai bine în cadrul ciobanilor, care trăiesc izolat de societatea rurală.

Etnografia delimitează un proces în cadrul căruia un popor renunţă la portul său tradiţional, adoptând un stil de îmbrăcăminte globalizat. Acest proces a culminat în zilele noastre şi paralel cu acest lucru şi portul popular în sine şi-a schimbat semnificaţia, modul de purtare. Ceea ce în societatea ţărănească tradiţională a fost îmbrăcămintea de zi cu zi, o parte organică a zilelor obişnuite şi a zilelor de sărbătoare, astăzi a rămas numai un costum de ocazie, purtat de către membrii comunităţilor la sărbători populare, sărbători religioase, diferite evenimente tradiţionale.

Portul popular secuiesc bărbătesc

Cea mai cunoscută piesă a acestuia o constituie cioarecii albi, strâmţi, mulaţi de corp, în cazul cărora diferă numai decoraţia cu şnur în funcţie de regiune, sau sat. La cioareci se potrivesc cizme negre împodobite cu şnururi, cu carâmbul semi-dur şi cămaşă albă de pânză sau ţesătură de in cu manşetă şi guler închis. Deasupra cămăşii se poată o vestă neagră, gri sau în anumite regiuni alb-roşie ori albastră - ornată eventual cu şnururi. Pe cap se pune de obicei în timpul verii o pălărie neagră, iar în timpul iernii o căciulă din blană de oaie rotunjită la vârf sau cu manşeta îndoită. Deasupra vestei se poartă un mintean de postav sau o scurtă de postav, sumanele lungi de culoare gri sau negru nu mai sunt purtate nici de persoanele mai în vârstă.

Astăzi, chiar şi bărbaţii care ţin cel mai mult la portul popular tradiţional poartă numai o haină neagră scurtă sau un sacou împreună cu cioarecii şi cizmele negre.

 

Portul popular secuiesc femeiesc

Principala piesă a acestuia este rochia compusă din două părţi: fusta şi vesta. Fusta este încreţită la talie, iar pe partea inferioară se coase o bandă de catifea mai lată sau mai subţire. În satele din Ciuc fusta se confecţionează din pânză de casă cu dungi colorate, lăţimea dungilor, combinaţia de culori fiind diferită de la sat la sat, în funcţie de vârstă şi de ocazie. Vesta subţire, scurtă poate fi confecţionată din materialul dungat al fustei sau dintr-un material unicolor cumpărat din comerţ, din catifea şi poate fi ornată cu şnururi sau cu mărgele. În faţa fustei se purta o catrinţă cu dungi mai înguste sau o catrinţă plisată din mătase unicoloră, respectiv ţesătură de in.

 
 

Hartă

 

Terkep

Eseménynaptár

Esemenznaptar

Atracţii turistice

No valid database connection You have an error in your SQL syntax; check the manual that corresponds to your MySQL server version for the right syntax to use near '' at line 1 SQL=SELECT title FROM jos_sections WHERE id =
Összes látnivalók >>