Dansul popular
PDF Imprimare Email

 

În viaţa oamenilor de la ţară dansul are un rol crucial. În cadrul petrecerilor cu dans s-au cunoscut şi s-au împrietenit fetele cu feciorii, aici au început şi uneori s-au şi terminat poveştile de dragoste. Faptul că majoritatea tradiţiilor au fost învăţate de tineri cu ocazia dansurilor, se datorează şi periodizării din cadrul unui an a ocaziilor de dans.

Ocaziile de dans de-a lungul unui an se pot clasifica în două perioade: „carnavalul verde”, perioada chefuirilor, balurilor de vară (perioada dintre Rusalii şi Postul Crăciunului) şi „carnavalul alb” (de la ziua Bobotezei - 6 ianuarie - până la lăsata secului), o perioadă foarte încărcată de petreceri, bufonerii. Este de reţinut, că în timpul iernii, din cauza faptului că oamenii trebuiau să lucreze mai puţin, existau mai multe posibilităţi, ocazii pentru dans, iar dacă luăm în considerare şi şezătorile din perioada carnavalului, care culminau de obicei în dans, şi de multe ori durau până dimineaţă, putem afirma, că tinerii de odinioară au dansat mult şi probabil că foarte bine. Desigur, se organizau seri de dans şi în timpul verii, însă acestea se desfăşurau exclusiv la sfârşitele de săptămână din cauza lucrărilor agricole de vară.

Regiunea a fost dintotdeauna de religie romano-catolică, prin urmare respectă duminicile. Această zi a însemnat etalarea rochiilor ţesute care mai de care mai frumoase, a cioarecilor, pieptarelor, vestelor tradiţionale ale mândrilor flăcăi. Atât cei tineri cât şi cei în vârstă mergeau la biserică, după care se plimbau prin piaţă, intrând câteodată şi în cârciumă. Feciorii şi fetele dispăreau ca prin magie, dar după amiaza, în jurul orei două, apăreau din nou la locul unde se ţinea seara de dans. Dansau puţin deoarece fetele trebuiau să se ducă acasă până la ora şase. Ajutau la treburile zilnice, iar dacă flăcăul venea să o ceară sau dacă fata s-a învoit cu prietena, seara se întorceau la dans şi continuau petrecerea. În acele vremuri era interzisă purtarea aceleaşi rochii la biserică şi la dans, în special din motiv că hainele frumoase trebuiau protejate, pentru că erau scumpe.

La seara de dans întotdeauna se strângeau întâi flăcăii. Discutau, mai beau, iar cei care aveau bani şi chef puteau cere un „joc” de la muzician. În această regiune dansurile fecioreşti erau denumite jocuri. Toată lumea avea propriul joc, învăţat de la feciori sau bărbaţi mai în vârstă, pe care l-au transformat, l-au personalizat pe placul lor, după propriul gust.

Astfel ajungem la faptul că la menţionarea unui anumit dans fecioresc trebuie revăzută şi sistematizată o uriaşă masă de material, care astăzi este deja pe cale de dispariţie, deoarece bătrânii dansatori dispar rând pe rând.

La seara de dans atmosfera se încingea odată cu apariţia fetelor. Feciorii începeau să joace din ce în ce mai des, dansatorii mai buni jucau în special atunci când puteau fi văzuţi de cât mai multe fete. Între timp cereau de la muzician şi dansuri denumite „héjsza” (dans în lanţ) sau „kezes” (chezeş). În aceste dansuri puteau lua parte toţi participanţii serii de dans. Când s-au adunat toţi, a început balul, muzicienii cântau serii de muzică de dans, iar între două serii de dansuri unii obişnuiau să iasă la „numărat stele” (pentru a face curte, a se săruta) Cei care nu aveau iubită încercau să atragă atenţia asupra lor: cereau un nou joc de la muzician (l-au plătit), care era cântat numai pentru persoana respectivă, jucându-l singur, aceasta fiind o bună oportunitate pentru a arăta fetelor priceperea sa. Feciorii buni dansatori au găsit întotdeauna mai uşor iubite. După pauză urma o altă serie de dansuri. În cadrul unei serii era posibilă combinaţia mai multor dansuri: ceardaş lent (unguresc lent), ceardaş des, dans nemţesc lent (vals lent), dans nemţesc des (polcă deasă), ceardaş, ţeper (cepper), vals, tangou (dansuri dansate începând din anii 20 ai secolului XX.), dans nemţesc lent, „szökős”.

Muzicienii erau contractaţi pentru un an întreg, nu erau plătiţi cu bani, ci cu bunuri (lemne, grâu, cânepă, cartofi, etc.) sau servicii.

În satele din acea vreme muzicienii nici nu aveau nevoie de mulţi bani, banii necesari pentru viaţa de zi cu zi fiind plătiţi cu vârf şi îndesat de feciorii care jucau. Tot aşa se rezolva şi plata pentru încăperea unde se ţineau serile de dans. Această casă, de obicei nelocuită, era cerută de persoanele care organizau dansul, aceştia fiind responsabili de ea.

Era caracteristică utilizarea contrabasului cu două coarde, iar mai târziu (1950-1970) a contrabasului cu patru coarde. Violoncelul şi cimbalul erau de asemenea printre rechizitele grupului. Erau generale orchestrele cu trei membri: violonistul, contrabasistul şi percuţionistul. Toate corzile contrabasului cu patru coarde erau acordate la un singur sunet (D), în afară de cea subţire, care trebuia ciupită, şi era mai înaltă cu o octavă decât celelalte coarde.

Astăzi sunt cunoscute şi dansate următoarele dansuri:

A. dansuri fecioreşti:

1. Dansul unguresc (berbuncul secuiesc)

2. „Féloláhos - hátrajárós- árgyelános” (Ardelean)

3. Joc rusesc

 

B. Dansuri în perechi:

a. „Kezes” (chezeş)

b. Ceardaş lent (unguresc lent)

c. Ceardaş des

C. Dansuri de societate:

1. Nemţescul lent

2. Polca deasă

3. Ţeper („Cepper”)

4. Barza (Gólyás)

5. Evreiescul (Öreg zsidó)

6. Hadd el te, kicsike…

7. „Változtatós”

8. În afară de acestea se dansa şi dansul „hétféle” (şapte feluri)

D. Dansuri în lanţ: „héjsza” (heisa)

E. Dansuri care se pot încadra în erotica populară:

- Dansul soacrei mici

- Ursul

Sursa:

Pe baza culegerii lui Sándor Csaba şi Török Anna

 
 

Hartă

 

Terkep

Eseménynaptár

Esemenznaptar

Atracţii turistice

No valid database connection You have an error in your SQL syntax; check the manual that corresponds to your MySQL server version for the right syntax to use near '' at line 1 SQL=SELECT title FROM jos_sections WHERE id =
Összes látnivalók >>