Tomeşti
PDF Imprimare Email

 

Satul Tomeşti se află la nord de Miercurea Ciuc la o distanţă circa 24 km. Este o aşezare străveche, numele acestuia este amintit deja în documente din secolul al XIV-lea. Aşezarea este limitată la sud de satul Ineu, iar la nord de Sândominic. Denumirea satului s-a modificat des în diferitele documente în care apare. În 1333 se numea Sacerdos de Sansto Thoma, în 1441 Zenth Thomas, în 1527 Zentthamas, în 1699 Szenttamás, iar în 1854 Csík Szent-Tamás.

Structura populaţiei satului a fost asemănătoare cu cea a comunităţilor aşezărilor învecinate: a fost alcătuită de primipili, secui liberi, iobagi. Diferenţa este numai faptul că la Tomeşti trăiau mai multe familii ridicate la rangul de nobili, de exemplu familiile Gurzó, Sajgó, Balaskó, Abafi, dar şi familia Lázár, membrii căruia s-au stabilit mai târziu la Lăzarea, îşi avea originea la Tomeşti.

Creşterea naturală a populaţiei aşezării a fost întotdeauna ridicată. Bözödi György a scris în 1938, că din punct de vedere economic satul Tomeşti se distinge de satele învecinate, fiindcă pământurile sunt de o calitate mai bună, iar bunăstarea locuitorilor este mai ridicată. Tot el a consemnat şi faptul că această bunăstare se datorează din păcate vânzărilor de proprietate.

Aşezarea figurează deja din anul 1333 în registrul pentru plata zecimilor papale, ca biserica-mamă a satelor regiunii Ciucului de Sus. Această biserică  a fost construită în evul mediu timpuriu conform legilor Sfântului Rege Ştefan I. al Ungariei, fiind astfel biserica comună a satelor din împrejurimi. La o distanţă de circa 500 metri de sat, spre nord-vest, la sfârşitul lanţului de culmi Garados, pe un mic deal, se află ruinele turnului bisericii gotice de la Tomeşti. Biserica  a fost înconjurată de un zid fortificat, iar partea interioară a acestuia a servit şi serveşte şi în prezent drept cimitir. În apropierea turnului se află ”Lacul fără fund” care este alimentat de un izvor cu apă termală. Turnul ciunt („Csonkatorony”) şi Lacul fără Fund constituie baza mitologiei locale a aşezării. Despre formarea lacului sus amintit circulă până în prezent o legendă în rândul persoanelor din împrejurimi.

Biserica romano-catolică în stil baroc a comunei a fost construită în 1778 şi este folosită până în prezent. Atunci, vârsta vechii biserici gotice a fost estimată la 400 de ani. Statuia de o rară frumuseţe a acestei biserici, care înfăţişează Fecioara, a fost transferată în biserica cea noua. Originalitatea acestei statui constă în faptul că datează din secolul al XV-lea şi provine din acelaşi atelier ca şi statuia Fecioarei de la Şumuleu. Pe faţadele bisericii se găsesc două statui: prima îl înfăţişează pe Sfântul Ştefan , iar cea de-a doua pe Sfântul Ladislau. Clopotul mijlociu, aşa-numitul „Clopot Hunyadi” a fost transferat din Turnul Ciunt şi este utilizat şi în prezent. Câteodată se poate auzi şi denumirea de „Clopot Mátyás”.

Mijloacele existenţiale tradiţionale, creşterea animalelor şi agricultura au fost completate de o formă specifică, unică a mineritului. Din locul numit Illonc, aflat la est de localitate, s-a exploatat cremene (cuarţit) de bună calitate, care a fost vândut fabricilor de sticlă de la Bixad şi Zălan ca material de bază al producţiei de sticlă.

Pentru foarte mult timp satul  a format o singură comună cu satele Ineu şi Cârţa, însă începând de 1 noiembrie 2003 figurează deja ca o comună separată. Este o aşezare compactă, cu 2400 locuitori şi multe străzi. Populaţia satului este în întregim de etnie maghiară şi de religie romano-catolică. Locuitorii se ocupă cu agricultura, cultivarea plantelor şi creşterea animalelor. Copii de la Tomeşti pot urma şcoala generală în satul lor, iar mai târziu îşi pot continua studiile la Dăneşti sau în Miercurea Ciuc. 

 
 

Hartă

 

Terkep

Eseménynaptár

Esemenznaptar

Atracţii turistice

No valid database connection You have an error in your SQL syntax; check the manual that corresponds to your MySQL server version for the right syntax to use near '' at line 1 SQL=SELECT title FROM jos_sections WHERE id =
Összes látnivalók >>