Siculeni
PDF Imprimare Email

 

Este un sat amplasat la nord de Miercurea Ciuc, pe cele două maluri ale râului Olt, la poalele estice ale muntelui Mórhegyese, sat care, în decursul timpului s-a contopit în totalitate cu satul Ciceu, situat la sud de acesta. Numele original al satului fost Amadefalva. Şi-a primit numele de la primul proprietar. Satul este amintit deja în documente din 1333 ca filială a parohiei de la Racu, însă ca comună separată figurează numai din 1567.

A devenit o parohie separată în anul 1914. Vechea Capelă ”Sfânta Ana„ construită în anii 1300 a fost demolată în anul 1840, iar în locul acesteia s-a construit în anii 1913-14 biserica „Jezus Szíve” (în cinstea Prsf. Inimi a lui Isus). Construcţia bisericii a fost sprijinită şi de stat. Locuitorii satului au contribuit în special prin munca lor. Potrivit tradiţiei orale meşterii au fost ajutaţi de 14 bărbaţi care nu s-au putut înrola ca soldaţi în război. Însă, potrivit Historia Domus atât femeile cât şi copii au luat parte la construcţia bisericii. Biserica în stil mixt, neogotic a fost sfinţită în 1923, pe vremea episcopului Majláth Gusztáv Károly. Sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus nu este o sărbătoare cu o dată fixă, fiind sărbătorită în a noua zi după Joia Verde.

Asemănător cu satele de pe malul Oltului, comuna are o foarte bună conexiune atât pe drum naţional cât şi pe cale ferată cu regiunea Gheorghenilor, a Ciucului de Jos şi a Ghimeşului. Calea ferată a adus schimbări substanţiale în viaţa satului Siculeni. Prima linie de cale ferată a fost inaugurată la 5 aprilie 1897. Linia ferată cu o lungime de 72 km ducea de la Sfântul Gheorghe până la Siculeni. După o jumătate de an s-a pus în circulaţie linia Siculeni -Ghimeş-Făget. Siculeni a devenit un nod important de cale ferată, care şi-a schimbat numele de mai multe ori de-a lungul timpului, dar începând din 22 aprilie 2005 pasagerii sunt întâmpinaţi din nou de panoul Siculeni - Madéfalva.

Spre deosebire de satele amplasate spre est, a căror  funcţie principală a fost apărarea graniţelor, satul Siculeni s-a transformat destul de repede în proprietate princiară, şi a fost distribuită nobililor loiali după placul principilor aflaţi la putere. În secolul al XV-lea majoritatea familiilor au fost iobagi princiari.

Există puţini secui care să nu ştie despre Siculeni cel puţin faptul că este locul desfăşurării ”nopţii de Sfântul Bartolomeu” din viaţa Ciucului, simbol al istoriei secuimii. Satul şi-a înregistrat numele în istorie prin evenimentul Primejdiei de la Siculeni. Protestele împotriva trupelor de grăniceri organizate de către împărăteasa Maria Terezia s-au soldat cu moartea a peste 200 de martiri secui. Bărbaţi din Ciuc şi Trei Scaune s-au adunat la Siculeni pentru a manifesta rezistenţă împotriva organizării abuzive a trupelor de grăniceri. În zorii zilei de 7 ianuarie armata austriacă a trezit cu focuri de artilerie şi a ucis cu cruzime locuitorii nevinovaţi care nu au avut cale de scăpare. Amintirea primejdiei de la Siculeni este păstrată până astăzi de coloana de piatră pe vârful căreia s-a amplasat o pasăre Turul cu aripile deschise, iar pe partea inferioară a coloanei se poate citi inscripţia: sicvlicidivm, adică uciderea secuilor.

Respectul faţă de trecut al locuitorilor satului Siculeni este dovedit şi de parcul de statui din jurul bisericii în care localnicii au adus omagiu pentru numeroase evenimente, respectiv persoane. Aici se află Monumentul primului Război Mondial, monumentul soldaţilor maghiari căzuţi în apărarea patriei, statuia preotului Zöld Péter, statuia Preasfintei Inimi a lui Isus.

Şcoala din localitate a primit numele de Zöld Péter în 1991. În legătură cu instituţia educaţională din satul Siculeni primul document istoric datează din 1789. Clădirea actuală a şcolii a fost construită în 1885. La cererea muncitorilor feroviari români stabiliţi în localitate în 1936 s-a înfiinţat o şcoală cu două limbi de predare. 

 
 

Hartă

 

Terkep

Eseménynaptár

Esemenznaptar

Atracţii turistice

No valid database connection You have an error in your SQL syntax; check the manual that corresponds to your MySQL server version for the right syntax to use near '' at line 1 SQL=SELECT title FROM jos_sections WHERE id =
Összes látnivalók >>