Personalităţile populare din microregiunea Ciucul de Sus


Cserei Mihály (1667 Racu – 1756 Aita Mare)
PDF Imprimare Email

 

S-a născut în 1667, la Racu. Este fiul lui Cserei János şi al lui Cserei Judit, nepotul lui Cserei Mihály. Provine dintr-o familie de nobili din Scaunul Ciuc. Tatăl său a stat la închisoare la Făgăraş timp de opt ani şi jumătate, ca garant pentru Béldi Pál; aici fiul său şi-a început studiile pe data de 21 octombrie 1674, pe care le-a continuat între 1678 – 10 martie 1685 la Odorheiu Secuiesc. Atunci s-a dus la curtea lui Teleki Mihály. În 1686 s-a alăturat insurecţiei nobilimii, unde a servit până în toamnă, când ofiţerii oştii obosite şi nobilii au fost concediaţi cu o promisiune. De aici a intrat în serviciul lui Teleki  Mihály. În 1688, la batalionul Castelli a fost angajat ca inspector regional, cu puţin timp după aceea a trecut la batalionul Gavriani. Între 1689-1690 a fost prezent în tabăra de la Bozza, şi după victoria de la Zărneşti, (înfrângere pentru el, deoarece a luptat împotriva lui Thököly), unde viaţa sa a fost în pericol, a trecut în tabăra lui Thököly, şi a participat la campania de război a acestuia de la Cristian. A fost prezent la inaugurarea principelui, precum şi la retragerea rapidă a acestuia. Chiar el a scris, că pe 21 octombrie a fost printre cei refugiaţi în Ţara Românească, de unde s-a întors abia pe 12 ianuarie. După acestea a trecut în tabăra împăratului Lipót, şi a fost inspector regional lângă Gavriani, dar numai pentru scurt timp, pentru că pe 6 mai 1692 a lucrat ca funcţionar comissarius secretaeius lângă unchiul său, Apor István.

În 1696, când acest unchi al său a devenit trezorier regal, a avut pe lângă acesta o funcţie de secretar. În 1697 unchiul său l-a certat, pentru că a petrecut mai mult timp decât trebuia la înmormântarea vărului său decedat, Dániel, în mânia sa din acest motiv s-a căsătorit, şi la 22 octombrie s-a cununat cu Kun Ilona din Kál, care abia împlinise 13 ani. Cserei şi-a luat tânăra nevastă la Aita Mare, mai târziu însă s-a dus la Apor, care avea nevoie de el. A fost cu el în 1699 la adunarea naţională de la Sighişoara, de unde  s-a dus la Cluj Napoca, după care, la ordinul lui Apor, la Dej, pentru a spune bun venit directorului noii Comisii de Cameră, care sosise acolo.

Odată cu lumea curuţilor, care a izbucnit în 1703, a început lungul şir al nenorocirilor lui Cserei. A crezut, că Görgény va fi un loc sigur, şi s-a închis acolo, însă a fost jefuit în aşa măsură, încât ar fi murit de foame, împreună cu familia, dacă nu l-ar fi ajutat Bánffy László şi ceilalţi aristocraţi. Peste asta, curuţii i-au jefuit bunurile, i-au furat vitele, i-au sustras bijuteriile, argintăria sa. În Görgény a stat un an şi trei luni, timp în care a condus mai mult de şaizeci de ori mici cete luptătoare. După cucerirea Gurghiului, s-a dus împreună cu familia sa la Braşov, unde a stat timp de doi ani. Aici s-a apucat să îşi scrie memoriile (16 decembrie 1709), dar a putut să le continue doar cu întreruperi, pentru că la ordinul generalului Wellenstein, a participat la campaniile din Dobolii, Ozun şi Ciuc.

Curuţii, când într-o noapte au recvirat grâu şi ovăz, l-au capturat, jefuit şi torturat, până când, în mod miraculos, a scăpat. S-a grăbit de îndată la Braşov, unde şi-a găsit soţia şi copii în închisoare. I-a închis generalul Wellenstein, crezând, că Cserei s-a lăsat prins de curuţi de bunăvoie. Generalul a dispus de îndată eliberarea prizonierilor.

În 1707 a fost numit jude regal al Ciucului. Timp de trei ani, şi-a îndeplinit funcţia fără salariu. După liniştirea tulburărilor a renunţat la funcţie, şi succesorul lui, care îi datora lui cel mai mult funcţia primită, ca răsplată, l-a deposedat de satul Chiheru de Jos, care era mai înainte în posesia sa. Din Ciuc s-a dus la Braşov, după care la Batoş (judeţul Cluj), unde timp de opt luni (până la 11 mai 1711) a fost din nou inspector regional. În 1712 s-a dus la Aita Mare, unde la începutul anului 1712 (pe 5 ianuarie) şi-a pierdut tatăl în vârsta de 72 ani.

Guvernul regal, în 1713 l-a desemnat pe Cserei subcomisar al scaunului Braşov. După ce timp de trei luni a muncit zi şi noapte, i s-au ordonanţat 500 de forinţi, din care nu a primit niciodată nici un ban.

Pe 19 septembrie 1719, soţia sa a decedat pe când năştea la doar 36 de ani. În 1720 s-a cununat cu Széki Zsuzsanna. În acest an a fost invitat din nou să se angajeze într-o funcţie de stat, însă deoarece a întârziat din cauza bolii soţiei lui, altcineva a câştigat funcţia. După atâtea dezamăgiri, pierderi şi lovituri sensibile, s-a retras în liniştea de la Aita Mare, unde a mai trăit 34 de ani pentru familie şi pentru ştiinţă.

Cserei Mihály  a scris cea mai semnificativă Historie în limba maghiară a vremii, pe care a început-o în decembrie 1709, în timpul inacţiunii sale forţate de la Braşov. În cartea s-a a cuprins istoria Transilvaniei de la principatul lui Apafi Mihály, până în 1712, unde relatarea se întrerupe într-un ciont, la mijlocul unei propoziţii. Două dintre cele mai importante particularităţi ale viziunii lui Cserei sunt puternicul patriotism transilvănean, şi perspectiva de mic aristocrat. Idealul său a fost „era de aur” a Transilvaniei, când ţara sa era guvernată sub protecţia puterii turceşti, de principii naţionali. A indicat sursele problemelor ca fiind „străinii”. Şi Ungaria a decăzut din cauza dinastiei străine, de aceea vorbeşte cu cea mai mare recunoaştere despre Zrínyi Miklós, şi despre victimele asocierii Wesselényi. În Transilvania însă şi cei din Ungaria erau străini şi cauze ale problemelor, de aceea sfătuia deja la începutul Historiei sale compatrioţilor săi: „nu fraterniza cu cei din Ungaria!”

 

 
Márton Áron (1896 Sândominic - 1980 Alba Iulia)
PDF Imprimare Email

 

Márton Áron s-a născut pe 28 august 1896 la Sândominic. Şi-a început studiile medii la gimnaziul de la Şumuleu Ciuc, după care le-a terminat la micul seminar din Alba Iulia. În timpul primului război mondial a servit ca locotenent pe frontul din Italia. Mai târziu a absolvit facultatea de teologie din Alba Iulia, după care din 1930 a servit ca şi capelan de curte, respectiv secretar de episcop. La Cluj Napoca, în 1938 a primit titlul de preot de universitate, şi la un an după aceasta, în al 43-lea an al vieţii sale a fost hirotonisit episcop al Transilvaniei în biserica Sfântul Mihai.

Din 1934 a devenit director naţional al Ligii Romano - Catolice din Transilvania, şi co-redactor al revistei educaţionale Erdélyi Iskola (Şcoala din Transilvania). În articolele sale a pus bazele unui sistem educaţional care se extinde în afara cadrului bisericesc.

La începutul anilor ’40, în Transilvania tăiată în două de decizia din Viena, a început o mare migraţie a populaţiei, din nord plecau românii, în timp ce din Transilvania de Sud 200 de mii de maghiari au fugit de autoritatea română.

Episcopul din Alba Iulia, Márton Áron a ales să rămână, deoarece nu a vrut, ca „turma să rămână fără păstor”. Degeaba i-au cerut, să mute sediul episcopal la Cluj Napoca, el a considerat, că maghiarimea în minoritate constrânsă are mai multă nevoie de el, decât cei din Transilvania de Nord, care au aderat din nou la Ţara-mamă. Datorită expunerii curajoase, şi a muncii sale, în anii războiului a fost considerat conducătorul spiritual şi moral al maghiarimii din Transilvania de Sud. O dovadă de sine-stătătoare a umanismului său este faptul, că în anul în care sute de mii de oameni au fost deportaţi în taberele morţii, şi cei care gândeau altfel erau persecutaţi, prin slujba sa predicată în Biserica Sfântul Mihail din Cluj, a protestat împotriva deportării evreilor: „Sentimentul creştin al poporului nostru protestează instinctiv, dacă observă, că omenirea, demnitatea unor persoane umane este umilită, şi oamenii sunt limitaţi în drepturile lor, în protejarea propriilor drepturi umane, din motivul opiniei sau religiei lor.”

În 1945, de paşti, a protestat din nou de la amvon împotriva nedreptăţilor care se comit faţă de minoritatea maghiară: „Aşa cum un individ are drept la viaţă, la întemeierea unei familii… la fel are o naţiune dreptul, să îşi trăiască liber viaţa specifică.”

Prestigiul personalităţii şi activităţii sale este indicat de faptul, că un grup de maghiari din Transilvania în anul 1945 a cerut într-o scrisoare către preşedinţia consiliului de miniştri, ca în problemele legate de tratatul de pace, să se consulte cu episcopul din Transilvania, Márton Áron, în scopul împărţirii teritoriale satisfăcătoare. Episcopul s-a adresat la prim-ministrul român Groza printr-o scrisoare personală, pentru a „clarifica” situaţia ungurimii din Ardeal. În anul 1946, de Rusalii, cu ocazia pelerinajului de la Şumuleu Ciuc, şi-a ridicat vocea pentru drepturile minorităţii maghiare în faţa unei mase nemaivăzute, de o sută cincizeci de mii de oameni, şi a făcut multe, pentru ca în masa disperată din cauza veştilor despre tratatul de pace din Paris, să nu izbucnească animozităţile.

După februarie 1947, tratatul de pace care a restabilit graniţele de la Trianon, Márton Áron, a luptat pentru păstrarea instituţiilor bisericeşti şi de educaţie maghiare. „Nu poate lua nimeni de rău, că ne cad lacrimile din cauza pierderii şcolilor şi instituţiilor noastre de educaţie. În scopul redobândirii şcolilor noastre vom utiliza toate posibilităţile şi mijloacele legale.”

De parcă oamenii ar fi simţit faptul, că a fost ultima dată când a putut vorbi în faţa unei mulţimi aşa de mari, în 1949 de Rusalii sute de mii de persoane l-au ascultat din nou, peste câteva zile a fost arestat, şi potrivit practicii comuniste internaţionale, a fost condamnat într-un proces concepţional la muncă forţată pe viaţă. Datorită prestigiului şi popularităţii sale, la presiunea exercitată de străini, a fost eliberat în 1955, însă a rămas în arest domiciliar la sediul episcopal până în 1967.

Restul vieţii sale a predicat, a făcut vizite pastorale peste tot în Ardeal. A decedat la 29 septembrie 1980 la Alba Iulia.

 

 
Kiss Ferenc (1825 Mădăraş – 1873 Merano)
PDF Imprimare Email

 

În timpul revoluţiei din 1848 – 49 a fost soldat, corespondent militar de specialitate, şi profesor universitar. S-a tras dintr-o familie de grăniceri secui.  La vârsta de cincisprezece ani s-a înscris în şcoala militară din Olmütz, după terminarea studiilor a ajuns în regimentul 34 de infanterie de la Lemberg, unde a primit rangul de locotenent-major. La izbucnirea revoluţiei a mers la Pesta, unde s-a angajat în serviciul guvernului maghiar împreună cu regimentul său. După capitularea de la Șiria a ajuns prizonier al austriecilor, tribunalul militar de la Arad l-a condamnat la moarte, însă această sentinţă a fost schimbată de Julius Jacob von Haynau la una de 16 ani de temniţă. În sfârşit a trebuit să ispăşească doar şase ani şi jumătate în Königgrätz, Austria, în detenţie severă. După compromis a fost funcţionar al ministerului circulaţiei publice, după care a devenit profesor al colegiului militar din Budapesta, calitate în care a devenit autor al numeroase opere.

În cinstea sa, în Mădăraş o şcoală a primit numele lui.

 

 
«ÎnceputAnterior12UrmătorSfârşit»

Pagina 1 din 2
 

Hartă

 

Terkep

Eseménynaptár

Esemenznaptar

Atracţii turistice

No valid database connection You have an error in your SQL syntax; check the manual that corresponds to your MySQL server version for the right syntax to use near '' at line 1 SQL=SELECT title FROM jos_sections WHERE id =
Összes látnivalók >>